Interviu cu doamna Ileana Preda
- Monday, 31 August 2015 21:28
Între enoriașele foarte atașate de Biserica noastră se înscrie şi doamna Ileana Preda, o prezenţă discretă şi distinsă, care, nu cu multă vreme în urmă, a trecut printr-o încercare extrem de grea, cu operaţii şi spitalizări, dar, prin puterea credinţei şi a rugăciunilor Dumnezeu i-a ajutat să revină cu bine la slujbele din sfântul nostru locaş. Amintim şi faptul că întreaga comunitate parohială, preoţi şi credincioşi, i-a fost alături cu rugăciunile şi întreg suportul sufletesc, aşa cum va fi şi de acum încolo, până la refacerea totală a sănătăţii.
În cele ce urmează, o rugăm să ne răspundă câtorva întrebări, după obiceiul tradiţional pentru această rubrică.
Interviu publicat în Buletinul Parohial, nr. 123
Vă rugăm, mai întâi, să ne spuneţi unde şi când v-aţi născut, totodată, câteva cuvinte despre părinţi, ce şcoli aţi urmat şi care este profesia d-voastră.
I.P: M-am născut pe 16 august 1970, în Bucureşti, într-o familie de oameni simpli, muncitori şi cu frică de Dumnezeu. Tatăl meu este un exemplu de seriozitate, de hărnicie şi de ambiţie reuşind să-şi depăşească condiţia, el fiind plecat încă de la vârsta de 16 ani de la casa părintească din Olăneşti. Mai mult, s-a luptat ca noi să avem tot ce e mai bun, făcând întotdeauna planuri pentru viitorul nostru. Mama, întotdeauna a fost alături de el, fiind o femeie cu o credinţă puternică în Dumnezeu şi care întotdeauna are un cuvânt bun, o mângâiere, înconjurându-ne cu o iubire mai presus de orice. Am fost al doilea copil al familiei, sora mea fiind născută cu 3 ani mai devreme decât mine. Nu aveam prea multe atunci, dar dragostea pe care o resimţeam din partea familiei, reprezenta tot ce era mai important pentru mine.
Pot spune ca am îndrăgit Limba şi Literatura Română şi am avut rezultate bune până la finalizarea liceului, ajungând chiar pe faza pe ţară la Olimpiadă. Am terminat liceul „Sahia” din Bucureşti. După aceea, am intrat în domeniul publicităţii şi am avut marea şansă să mi se întindă o mână de ajutor atunci când speram cel mai puţin. Astfel, am fost angajată pe un post de secretară la o agenţie multinaţională, fiind informată încă de la început că nu voi avea unde să promovez în cadrul companiei, neavând studii de specialitate. Totuşi, prin seriozitate şi multă muncă, am reuşit să mă instruiesc în domeniul producției publicitare şi să ocup posturi de conducere în cadrul mai multor agenţii de publicitate cu renume. Dumnezeu mi-a fost mereu alături şi pot spune că am avut marea şansa de a creşte odată cu industria, eu neavând pregătire în acest domeniu. La vârsta de 40 de ani, am decis să urmez şi o facultate; așadar, simţind nevoia de cunoştinţe suplimentare, am urmat un ciclu de studiu de 3 ani în domeniul marketingului. În urmă cu 4 ani, agenţia unde lucram a dat faliment şi am fost obligată ca timp de 1 an şi 6 luni să lucrez ca free-lancer, abia în toamna anului 2013 reuşind să îmi găsesc un loc de munca ca agent de vânzări pentru un fost furnizor.
Ştim că aţi fost căsătorită, că aveţi un copil, dar soţul a decedat. A fost moment greu din viaţa dvs., dar aveţi, totuşi, mângâierea că băiatul, Alexandru, e mare şi constituie un sprijin de zi cu zi. Câţi ani are şi spre ce profesie doreşte să se îndrepte?
I.P.: Da, într-adevar, a fost un moment foarte greu în viaţa mea, dar faptul că mi-au rămas băiatul şi părinţii, şi mai ales că Dumnezeu şi Maica Domnului mi-au purtat de grijă întotdeauna, toate acestea mi-au dat curaj şi putere să merg mai departe. În acel moment de mare cumpănă, am realizat că sunt singurul sprijin al copilului meu, ceea ce m-a determinat să mă dedic lui, în totalitate. Mi-a adus multe bucurii, întotdeauna s-a achitat de datoriile pe care le avea faţă de învăţătură, a terminat Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti şi a absolvit Facultatea de Marketing din cadrul ASE. În prezent, este masterand la Facultatea de Marketing şi Comunicare în Afaceri, tot din cadrul ASE. Odată cu trecerea timpului, am simţit că fiul meu a devenit un sprijin din ce în ce mai important pentru mine. Mereu mi-am dorit să îl las să îşi urmeze calea, pentru că am foarte mare încredere în el. Deşi în urmă cu 9 luni am avut parte de un şoc, întrucât am aflat că o luase pe un drum greşit, ştiu că este un copil bun care a tras învăţăminte din ceea ce a trăit, este un copil care astăzi se găseşte pe un drum total nou. Eu îl susţin în totalitate. Urmează, în paralel, cursuri pentru meseria de frizer, şi dacă asta îşi doreşte să facă, eu îl sprijin în decizia lui. Sunt sigură că Dumnezeu şi Maica Domnului, aşa cum au avut grijă de el în momentele cele mai grele ale lui, îl vor ajuta şi acum, cu atât mai mult cu cât s-a întors spre credinţă mai mult ca niciodată!
În legătură cu încercarea recentă prin care aţi trecut, nu dorim să fim indiscreţi, de aceea vă rugăm să ne spuneţi numai ceea ce credeţi de cuviinţă, în special ceea ce poate fi de folos cititorilor acestui interviu.
I.P.: Aş putea vorbi chiar despre încercările cele mai recente. În primul rând, a fost episodul cu băiatul meu, în urma căruia am resimţit un şoc puternic, iar singura alinare în suferinţa mea a fost credinţa în Dumnezeu. Când totul părea atât de negru, credinţa m-a făcut să fiu sigură că Dumnezeu are un plan cu fiul meu şi, până la urmă, totul va fi spre un bine mai mare! A fost un moment crucial atât în viaţa mea, dar şi în viaţa lui, şi m-am bucurat nespus că, deşi nu mai era lângă mine, băiatul meu şi-a întors faţa către Dumnezeu. Deşi au fost momente de suferinţă pentru amândoi, este cel mai bun lucru care se putea întâmpla, deoarece el pierduse total controlul şi doar o zguduitură năprasnică îl mai putea repune pe picioare. Mai mult decât atât, vă sunt recunoscătoare dumneavoastră, preoţilor, care m-aţi primit în parohia dumneavoastră cu atât de multă iubire şi înţelegere, dar şi enoriaşilor care mi-au fost alături şi care, împreună cu dumneavoastră, au înălţat rugăciuni către bunul Dumnezeu și Maica Domnului, pentru binele copilului meu. Rugile tuturor au fost ascultate şi, înainte de Crăciun, Dumnezeu şi Maica Domnului au rânduit să fiu cu băiatul meu. După numai 3 săptămâni de la întoarcerea fiului meu, am suferit un grav accident vascular cerebral, în urma căruia am intrat în comă timp 5 zile, iar nimeni nu îmi mai dădea nicio şansă la viaţă. Ţin să mulţumesc în mod deosebit părintelui Emanoil Băbuş, care a venit de nenumărate ori la căpătâiul meu atunci când eram inconştientă şi a făcut rugăciuni pentru însănătoşirea mea, precum şi tuturor celor care m-au cercetat atunci când mi-a fost mai greu. Dumnezeu şi Maica Domnului să vă aibă în pază şi să vă răsplătească rugăciunile cu tot ce este mai bun! Iată că rugăciunile tuturor au ajuns la Dumnezeu şi Maica Domnului, supravieţuind operaţiei de aproape 5 ore prin care am trecut, urmare a tragicului eveniment. În plus, pe lângă viaţa pe care pot spune că mi-am recăpătat-o, încet, încet, viaţa mea se îmbunătăţeşte semnificativ şi pot spune cu credinţă că, într-un final, va ajunge la normal. Nu o să vă pot mulţumi niciodată îndeajuns pentru sprijinul spiritual şi sufletesc, dar şi material, a fost o perioadă critică în viaţa mea, iar întreaga parohie a fost solidară cu suferinţa mea. Dumnezeu înseamnă iubire necondiţionată şi asta este ceea ce am primit din partea tuturor celor prezenţi în biserica noastră!
De când frecventaţi biserica noastră şi care sunt aspectele care v-au determinat să fiţi ataşată comunităţii de la Sf. Ilie-Gorgani?
I.P.: Am călcat pragul bisericii Sf. Ilie-Gorgani în urmă cu 12 ani, fiind adusă de Raluca Bob (Ungureanu), prietena mea, o mai veche enoriaşă a bisericii. Trecuseră deja 3 ani de la moartea soţului meu şi eram, încă, într-o perioadă în care nu mă regăseam în niciun fel. Era o perioadă de tulburare şi de supărare în viaţa mea atunci când Raluca m-a convins să o însoţesc la slujbe. Am acceptat, trebuia să încerc. Mult timp nu am înţeles decât o mică parte din ceea ce se petrecea în biserică, însă, aşa cum „pofta vine mâncând”, am fost perseverentă şi am continuat să vin. Astfel, am început să-I iubesc din ce în ce mai mult pe Maica Domnului, Dumnezeu şi Biserica Sa. Aici am fost primită de un grup de preoţi care întotdeauna au un cuvânt bun pentru suflet, dar şi de o comunitate de credincioşi foarte unită. Deşi am fost o necunoscătoare la început, după ce am hotărât să merg la spovedit, la părintele Vasile Gordon, m-am apropiat şi mai mult de credinţă şi de biserică, fiind un preot de la care am învăţat foarte multe lucruri bune. La un moment dat, părintele a avut o problemă de sănătate şi a trebuit să caut alt părinte duhovnic, aşa încât părintele Emanoil Băbuş a continuat drumul început de părintele Gordon. Cu blândeţea şi învăţăturile sale, părintele Băbuş m-a făcut sa înţeleg din ce în ce mai multe lucruri despre Dumnezeu, fapt ce m-a apropiat şi mai tare de biserică. Mi-au fost alături, de asemenea, cu gânduri bune şi îmbărbătări, părintele Silviu Tudose şi părintele Vasile Creţu, cărora ţin să le mulţumesc din suflet! Vă sunt nespus de recunoscătoare deoarece aţi avut răbdare cu mine şi mi-aţi arătat calea către Dumnezeu, fără de care nu am putea face nimic!
În final, vă rugăm să daţi câteva sfaturi şi îndemnuri pentru mai-tinerii cititori ai Buletinului Parohial.
I.P.: Nu mă consider în măsură să dau sfaturi sau îndemnuri nici măcar mai tinerilor cititori! Le pot spune, însă, că atâta vreme cât vor fi aproape de Dumnezeu şi Maica Sa, totul va fi mai uşor, pentru că dacă Domnul este cu noi, drumul este mult mai uşor! Să fim siguri că orice greutate în viaţă vine ca să ne întărească şi mai mult credinţa şi că Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, plan pe care noi nu îl putem înţelege de fiecare dată. Este important să învăţăm că fără necazuri în viaţă nu putem aprecia binele. Să fim mulţumiţi întotdeauna cu ce avem, pentru că mereu se poate şi mai rău. De asemenea, trebuie să fim smeriţi în faţa lui Dumnezeu pentru că fără El, nu am putea realiza nimic. Totuşi, mi-aş permite să le dau un singur sfat: rămâneţi aproape de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Biserică, pentru că vă spun din experienţa ultimelor evenimente trăite, oricît de greu ar fi, niciodată nu veţi fi singuri. Preoţii şi enoriaşii bisericii Sfântul Ilie-Gorgani sunt atât de credincioşi, de iubitori şi de puternici, încât aşa cum m-au ajutat pe mine, aşa vor ajuta pe oricine va avea nevoie, atât din comunitatea noastră, dar şi pe ceilalţi fii ai lui Dumnezeu!
Vă mulţumesc! Doamne, ajută!
Interviu realizat de Constantin GORDON
- Last Updated on Monday, 31 August 2015 21:29
