Program liturgic
- Saturday, 16 November 2019 10:53
- Vineri, 11 octombrie, h. 6.00: Sfânta Liturghie (pr. Silviu Tudose); h. 17.30: Acatistul Maicii Domnului și spovedanii (pr. Emanoil Băbuș)
- Sâmbătă, 12 octombrie, h. 9.00: Sfânta Liturghie și parastas; h. 18.00: Vecernie (pr. Emanoil Băbuș)
† DUMINICA A 21-A DUPĂ RUSALII, 13 octombrie, h. 8.30: Utrenia și Sfânta Liturghie (predica: pr. Emanoil Băbuș); h. 18.00: Vecernie cu Litie (pr. Vasile Crețu)
† Luni, 14 octombrie, SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHEVA, h. 8.30: Utrenia, Sfânta Liturghie și parastas
- Vineri, 18 octombrie, h. 6.00: Sfânta Liturghie (pr. Silviu Tudose); h. 17.30: Acatistul Sfântului Ilie și spovedanii (pr. Vasile Crețu)
- Sâmbătă, 19 octombrie, h. 9.00: Sfânta Liturghie și parastas; h. 18.00: Vecernie (pr. Vasile Crețu)
† DUMINICA A 23-A DUPĂ RUSALII, 20 octombrie, h. 8.30: Utrenia și Sfânta Liturghie (predica: pr. Vasile Crețu)
- Last Updated on Thursday, 10 October 2024 06:37
Hramul bisericii
- Saturday, 17 March 2012 11:37
Sfântul Ilie Tesviteanul (20 iulie)
O lectură mai atentă a istoriei Sf. Ilie, din Cărţile III şi IV Regi, ne ajută să observăm că, deşi el a trăit cu aprox. 850 de ani înainte de Hristos, faptele lui au o deosebit de mare actualitate. Dacă el ar coborî acum printre oameni, ar lua aceleaşi atitudini ferme împotriva tuturor faptelor care nu sunt după voia lui Dumnezeu. Căci prin întreaga-i râvnă, Sf. Ilie a dovedit o exemplară ascultare faţă de Dumnezeul Cel Unic, demascând falsitatea idolilor şi a slujitorilor acestora. Însuşi numele lui, Ilie (în ebraică Eliahu), se traduce “Iahve este Dumnezeu”, adică numai Unul, Iahve, este Dumnezeu cu adevărat. În cele ce urmează vom prezenta, selectiv, câteva aspecte ale slujirii lui, raportându-le la situaţia din zilele noastre, din România, paralelism din care se va observa implicit că Sf. Ilie, prin slujirea lui devotată, nu este numai unul dintre cei mai râvnitori prooroci ai Legii Vechi, ci este şi contemporan cu noi.uterea Domnului, a încuiat cerul spre a nu mai ploua 3 ani şi 6 luni, ca pedeapsă pentru această nelegiure, i-a avertizat pe toţi închinătorii la idoli: “Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmaţi lui!” Iar cu prilejul jertfei de pe Muntele Carmel, Ilie i-a făcut de râs pe preoţii idolatri, care strigau în zadar pe Baal: “Strigaţi mai tare.. Poate stă de vorbă cu cineva, poate doarme...”, iar poporul lămurindu-se de mincioşenia lor, i-a ucis pe loc. Ce ar face Ilie astăzi, în mijlocul idolatriilor secolului XX, al puzderiilor de secte, al “taumaturgilor” răsăriţi din noaptea comunismului ateu, al pretinşilor “guru”, al abaterii quasi-generale de la normele moralei creştine? Ar striga răspicat: “Până când veţi şchiopăta, o, românilor? Ziceţi că sunteţi urmaşii lui Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Constantin Brâncoveanul-Mucenicul, Alexandru Ioan Cuza, Mihai I cel Devotat? Dacă da, vă întreb: ce credinţă au avut? Nu cea ortodoxă? Şi atunci, de ce alergaţi după credinţe străine de neam şi după dumnezei străini?...” Ce ar face predicatorilor de tot felul (în fapt, preoţi mincinoşi)? Le-ar demasca impostura, cu temeiuri biblice şi patristice, în aşa fel încât poporul drept-credincios, luminat, să nu le mai cadă victimă.
Sfântul Ilie şi via lui Nabot
Ne amintim cum regele Ahab, prin uneltirile Izabelei a răpit via lui Nabot, pe care o moştenise de la părinţii lui. Ce i-a spus Ilie nelegiuitului rege? “L-ai ucis pe Nabot şi i-ai răpit via? În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge şi sângele tău!”Şi aşa a fost! Cum ar vorbi azi Sf. Ilie tuturor uzurpatorilor de proprietăţi, nomenclaturiştilor care nu mai vor să părăsească proprietăţile răpite de Ahabii comunişti cu Izabelele lor? Cam aşa, credem: “Nu vă este frică de mânia Domnului? Credeţi că veţi sfârşi cu bine, uzurpatorilor? Până şi Bisericii Ortodoxe, Biserica neamului, i-aţi răpit proprietăţi pe care nu vreţi să le mai cedaţi... Un singur exemplu vă dau: Aşezămintele Sf. Pantelimon, altădată mănăstire sfântă, pe care aţi transformat-o în cârciumă! Grăbiţi-vă politicienilor să votaţi o lege dreaptă a proprietăţii şi s-o respectaţi, până nu veţi avea soarta lui Ahab!”
Sfântul Ilie, om al rugăciunii
Sf. Ilie nu este doar un personaj aspru, justiţiar intransigent, gata să taie şi să ardă cu foc pe cei nelegiuiţi. Este şi un om tandru, al rugăciunii smerite, al râvnei exemplare, după cum însuşi mărturiseşte: “Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Savaot!”. Pe muntele Carmel, la vremea jertfei de seară, se roagă stăruitor: “Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă Domne, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu eşti singur Dumnezeu... Că Tu le întorci inima la Tine!” Precum atunci, şi acum se roagă pentru cei ce-l cinstesc în Sfintele Biserici, căci el este acum un ales mijlocitor pentru toţi care îngenunchează cu evlavie înaintea icoanei lui, precum noi o facem în Biserica noastră drept-măritoare.
Sfântul Ilie lasă urmaşi
În timp ce un car cu cai de foc îl răpea spre cer, Elisei, căruia Ilie îi lăsase cojocul, semn al alegerii spre slujire, striga uimit: “Părinte, părinte, carul lui Israel şi călăreţii lui!” Cuvinte pe care noi, preoţi şi credincioşi, urmaşi ai lui Ilie în măsura în care vom urma faptelor lui, înţelegem şi mărturisim: “Doamne, Doamne, minunată-i scara care urcă spre cer! Fă-ne vrednici să păşim pe ea spre a veni aproape de Tine, precum Ilie proorocul a venit în carul cu cai de foc!” (Pr. Vasile GORDON)
- Last Updated on Friday, 14 December 2012 20:41
Istoric
- Saturday, 17 March 2012 08:51
Trecătorii care traversează Podul Izvor spre Parcul Cişmigiu, privind în dreapta, întrezăresc printre blocuri o biserică albă, ridicată pe o movilă de pământ, cu un aspect impunător, conferit şi de treptele monumentale din marmură, ce-i străjuiesc intrarea.
Cercetând izvoarele istorice care vorbesc despre spaţiul dintre apa Dâmboviţei şi „balta cea mare a Cişmigiului”, aflăm că pe locul actualei biserici a existat o bisericuţă de lemn, construită cu mult înainte. Textul istoricului G.I. Ionnescu-Gion este primul care menţionează despre această biserică de lemn. Aflăm că movila pe care se află biserica era numită, ca şi astăzi, a Gorganului sau a Gorganilor. Existenţa movilei în acest spaţiu ne poate face să credem că a fost construită artificial, ca zecile de gorgane din Câmpia Bărăganului. Se pare, însă, că ar fi un rest mai rezistent, din podişul de odinioară, în care Dîmboviţa şi-a săpat albia.
- Last Updated on Sunday, 10 January 2016 18:59