Părintele profesor Vasile Gordon: schiţă de portret aniversar
- Friday, 11 July 2014 15:16
Demersul sincer şi cuviincios de a recunoaşte meritele unei persoane nu mai e ceva obişnuit astăzi. Cine face acest lucru poate deveni suspect: sigur are vreun interes, vreo complicitate mai veche sau încearcă o manevră de captare a bunăvoinţei. Deşi s-ar cuveni să reînvăţăm a ne preţui valorile din timpul vieţii lor, o astfel de iniţiativă, în lipsa unei admiraţii decente şi legitime, poate fi rapid comparată cu atitudinea linguşitoare a subalternului care culege scamele de pe sacou, lustruieşte puţin pantofii sau chiar închină nişte ode.
Totuşi, viaţa şi faptele părintelui Vasile Gordon, un veritabil ardelean stabilit de mult timp în Bucureşti, ne îndreptăţesc să aşternem câteva gânduri la ceas aniversar (în data de 27 aprilie 2014 a împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani), cu atât mai mult cu cât prin întoarcerea probabilă (şi, sperăm, cât mai tardivă) a dumnealui la locurile natale din jud. Bistriţa-Năsăud, nostalgia unor clipe şi cuvinte minunate din trecut ne va însoţi mult timp de acum înainte.
Pe părintele Vasile l-am cunoscut în 1997, pe vremea când dânsul se afla la începutul carierei universitare în Omiletică şi Catehetică, iar eu eram student. Atunci l-am perceput ca fiind un bun pedagog, atât ca formaţie profesională, cât şi în viaţa obişnuită. Preda de la catedră şi predica în biserică cu generozitate, tact şi stil, oferindu-le studenţilor şi credincioşilor diverse căi de orientare în această disciplină teologică şi îmbunătăţire în viaţa creştină. Când dezvolta o problemă la curs, la predică sau în scris, oricât de dificilă, părintele Gordon dovedea o bună cunoaştere a domeniului, o mare limpezime a ideilor, un traseu logic şi progresiv ireproşabil, un discernământ fin şi un curaj destul de rar întâlnit atunci şi acum.
Astăzi, una dintre problemele stringente ale Bisericii nu este aceea a apărării şi conservării valorilor, ci a comunicării şi împărtăşirii lor, fiind nevoie de preoţi care să aibă o cunoaştere profundă a realităţilor eclesiale dar, în acelaşi timp, să fie şi buni comunicatori în spaţiul public.De cele mai multe ori, credincioşii aşteaptă de la preot un cuvânt bun, bine pregătit, dar mai ales un cuvânt viu, inspirat şi dătător de viaţă, nu o depănare solemnă şi sterilă a splendorilor trecutului sau o vizită ghidată într-un muzeu de antichităţi creştine. Predica e vorbirea pe înţelesul oamenilor, în ritmul lor, pentru a-i ajuta să înţeleagă ca sunt creaţi de Dumnezeu şi chemaţi la comuniune de dragoste şi sfinţenie cu Creatorul lor. O astfel de predică, care este aşteptată cu drag şi interes la sfârşitul fiecărei slujbe din biserică pentru că schimbă atitudini şi interoghează conştiinţe, este unul dintre darurile pe care părintele Gordon îl face oamenilor atunci când îi este rânduit să vorbească. Retorica aceluiaşi părinte, atent studiată şi şlefuită, este undiţa cu care a prins mulţi oameni pentru frumuseţea vieţuirii cu Dumnezeu. Însă, cea mai bună predică a părintelui Gordon o constituie prezenţa constantă şi activă a familiei dumnealui în biserică, începând cu doamna preoteasă Irina (medic), continuând cu cei trei copii Octavian (lector universitar), Constantin (licenţiat în teologie şi absolvent al studiilor de master; actualmente, cântăreţ bisericesc la Gorgani), Laura (profesor de engleză), şi încheind cu cei opt nepoţi.
Pe părintele Gordon l-am văzut slujind şi l-am auzit vorbind de multe de ori. A fost paroh timp de aproape 20 de ani şi a exercitat această responsabilitate prin însuşirea de a fi exigent, ferm şi sobru, fără să fi fost rigid, inflexibil sau despot. De altfel, „predarea de ştafetă” a parohiatului (o răspundere grea şi mare consumatoare de timp) s-a făcut într-un mod firesc şi lipsit de animozităţi (cum rareori se întâmplă în alte părţi), pentru că cel care a preluat din mers ascultarea de paroh este chiar ginerele dumnealui, părintele Silviu Tudose (asistent universitar, tată a patru copii şi responsabil cu şantierul de consolidare şi restaurare deschis în 2012), ajutat fiind de părintele profesor Emanoil Băbuş şi de mine. Slujind în trei parohii până acum, am învăţat că armonia, deschiderea şi cordialitatea dintre slujitorii unui altar sunt determinante în viaţa unei parohii şi în bunul mers al acesteia. Altminteri, suspiciunea, invidia, monopolul şi prezumţia de vinovăţie erodează încet, dar sigur, comunitatea de credinţă a unei parohii, care funcţionează cu totul diferit de logica profitului şi a competiţiei dintr-o societate comercială.
În anii de împreună-slujire la acelaşi altar (din 2008 şi până în prezent), l-am descoperit pe părintele Gordon că este diplomat fără să fie mercantil, iertător fără să fie ranchiunos, auster şi cumpătat fără să fie zgârcit. Credincioşii care îl cunosc de mai mult timp decât mine dau mărturie că este, dincolo de ceea ce am intuit eu, cordial şi ospitalier, disponibil şi altruist, tenace şi ordonat. Pe scurt, înainte de a fi un preot bun, părintele Vasile este un om bun, calitate sine qua non a unui cleric peste care, astăzi, se trece prea repede cu vederea.
Părintele Gordon s-a implicat trup şi suflet în educaţia religioasă a credincioşilor prin mai multe iniţiative personale care au reprezentat mulţi ani un fel de „marcă înregistrată” Gorgani, inspiratoare pentru multe parohii din Bucureşti şi din ţară. Astfel, de aproape două decenii, dialogurile catehetice de miercuri seara au atras ca magnet numeroşi intelectuali şi oameni simpli preocupaţi de întâlnirea dintre credinţă şi ştiinţă, dintre istorie şi cult, dintre cultură şi spiritualitate, dintre viaţa socială şi cea de familie. Ulterior, aceştia au devenit enoriaşi nelipsiţi de la slujbele de duminică sau din cursul săptămânii, bucuroşi că aud un cuvânt de învăţătură practic şi accesibil după fiecare slujbă. Din 1998 a iniţiat şi sprijinit permanent tipărirea unui buletin parohial, în prezent acesta fiind cel mai longeviv din Arhiepiscopia Bucureştilor. Cei care au scris măcar o dată un articol într-o revistă sau au tipărit o carte ştiu de câtă voinţă şi inspiraţie e nevoie pentru a continua timp de 16 ani o publicaţie parohială, care, în alte locuri, se naşte talent şi moare speranţă. Tot părintele Vasile este promotorul existenţei unei biblioteci parohiale bogate în incinta sfântului locaş, cu program de împrumut, precum şi iniţiatorul acţiunii sociale „bătrânii noştri”, cu vizite şi ajutor la domiciliu.
Prin devotamentul şi dragostea cu care slujeşte fără întrerupere la biserica noastră din 1991 şi până astăzi, părintele Vasile ne-a demonstrat că mult dorita conformitate între vorbă şi faptă nu e o utopie. Şi această realitate nu e puţin lucru într-o lume în care a spune ce gândeşti şi a face ce spui nu mai reprezintă o dovadă a tăriei de caracter, ci mai degrabă una de onestitate sacerdotală şi de vocaţie universitară împlinită.
Timpul nu se măsoară numai cu anii, ci mai ales cu roadele. Cu alte cuvinte, nu contează doar să adăugăm la vârsta noastră cât mai mulţi ani trăiţi cu blazare sau fără folos, ci să chivernisim cât mai bine şi cât mai înţelept fiecare zi pe care Dumnezeu ne-o dă de trăit. Timpul e viaţa noastră şi e, totodată, cel mai preţios lucru pe care-l avem pentru că e limitat. Dacă ne dedicăm puţin timp unei persoane, îi oferim o parte din viaţa noastră, iar cel mai frumos dar pe care-l putem face altora este de a le da puţin din timpul nostru. Din această perspectivă, sutele de ore pe care părintele Gordon le-a dăruit tuturor celor prezenţi în biserica Sfântul Ilie-Gorgani prin slujirea la altar, prin predici, prin cateheze, prin săvârşirea slujbelor care marchează existenţa unei familii (botezul pruncilor, cununia tinerilor, prohodirea celor adormiţi), dar şi fiecăruia în parte prin spovedanie, prin sfaturi şi convorbiri duhovniceşti în momente grele, prin răspunsuri la email-uri şi telefoane, reprezintă proba cea mai convingătoare că nu ceea ce aduni, ci ceea ce răspândeşti în jurul tău spune ce fel de viaţă ai trăit şi trăieşti. Noi, cei care ne-am bucurat şi vrem să ne bucurăm în continuare de dragostea şi de prezenţa în Bucureşti a părintelui Vasile, îi urăm ani mulţi şi binecuvântaţi cu sănătate şi împliniri, mulţumindu-i cu recunoştinţă că vieţile nostre s-au altoit şi s-au împletit cu viaţa dumnealui. La mulţi, frumoşi şi fericiţi ani, părinte profesor!
Pr. Vasile Creţu
- Last Updated on Friday, 11 July 2014 15:43
