Mărturii despre parohia noastră ale Dlui Avocat Ioan Podaşcă (101 ani)
- Thursday, 17 January 2013 15:43
Cu câteva zile înainte de Duminica Floriilor (2012), am avut bucuria să stăm de vorbă cu Dl. Avocat Ioan Podaşcă, nepotul părintelui Andrei Mihăilescu, născut la 20 octombrie 1911, în Băicoi.
A răspuns cu mult drag invitaţiei noastre, revenind la parohia pe care a cunoscut‑o încă de când era elev al Liceului „Gheorghe Lazăr”.
A ajuns un avocat de succes, studiind Istoria şi Dreptul, ucenicia în avocatură făcând‑o pe lângă Av. Ioan Vineş, epitrop al Bisericii noastre. Ulterior, a rămas ataşat de Biserica Sf. Ilie – Gorgani, unde slujea unchiul dumnealui şi în care s‑a şi căsătorit, în 1935, cu Paraschiva Unteanu, cea care avea să devină una dintre primele 36 de femei avocat ale României. Cununia a fost oficiată de Mitropolitul Visarion Puiu, iar masa a fost organizată în casa parohială.
Dl. Podaşcă ne‑a istorisit cum vreme de aproape 25 de ani a făcut parte din Consiliul Parohial al Bisericii noastre, fiind foarte implicat în viaţa parohiei, mai ales ca reprezentant al ei în procesele pe care le-a avut, dar şi în acţiunea de strângere de fonduri pentru reparaţii sau construirea scărilor de acces.
A fost martor şi a participat activ la toate cele realizate în perioada păstoririi Părintelui Andrei Mihăilescu, despre care ne‑a spus:
Slujea şi vorbea foarte frumos. Venea lume foarte multă. Unchiul meu aducea aici o mulţime de oameni de valoare, care să predice. De câte ori nu l-am auzit eu pe Gala Galaction predicând aici…
Aducea la slujbele importante şi pe diaconul Evghenie Orghidan, care avea cea mai frumoasă voce pe care am auzit-o vreodată.
Unchiul meu a fost nu numai preot, ci şi profesor de Religie la Liceul Lazăr şi la Şcoala Normală. Spre final, cel mai mult l-a afectat domiciliul forţat de la Tismana, unde a stat vreo şase luni de zile, fără să fie judecat. După aceea, şi după ce au venit comuniştii, a trăit cu frica de a nu fi arestat din nou. Uneori, venea şi dormea la mine, de frică. Sigur că şi acest lucru i-a afectat sănătatea şi de aceea, la numai 62 de ani, în Vinerea Mare, foarte obosit fiind, a făcut infarct şi a trecut la Domnul…
De asemenea, ne-a vorbit cu nostalgie de evenimentele importante care au marcat istoria Bisericii şi a Ţării, cum a fost, de exemplu, slujba de prohodire a lui Moţa şi Marin de la Gorgani: A fost cea mai grozavă înmormântare pe care am văzut-o în aceşti 100 de ani ai mei. Moţa a fost avocat şi l-am cunoscut: fiu de preot şi un patriot extraordinar; şi-a dat, săracul, viaţa pentru cauza creştinătăţii.
L-am întrebat pe Dl. Podaşcă de ce nu a ales să fie preot, fiind născut într‑o familie cu foarte muţi preoţi. Ne-a mărturisit că, în copilărie, înainte să ajungă în Bucureşti, bunicul său, preot în Băicoi, tatăl părintelui Andrei, l-a dus să dea examen la Seminarul din Buzău. Acolo însă a fost respins şi la vizita medicală şi la muzică… A fost rânduiala lui Dumnezeu, să-l cheme la altă slujire, tot în slujba oamenilor, pe care i-a ajutat permanent: I-am ajutat pe toţi şi nu am nici un duşman. Nu-şi dă nimeni seama că nu pleacă de aici cu nimic… Dacă ne-am aminti mereu că murim (memento mori) şi că nu plecăm cu nimic material de pe pământ, atunci conştiinţa şi cugetul nostru ar fi mult mai curate şi răsplata divină pe măsură.
Cu o carieră de avocat strălucită, apărător al lui C. Noica şi al lui I. Pillat, pledând la tribunal şi când avea 80 de ani, Dl. Podaşcă a fost dăruit de Dumnezeu cu o viaţă lungă şi binecuvântată, chiar dacă nu a fost lipsită de încercări. Poate cea mai grea dintre ele, după intoxicaţia de care a scăpat când avea doi ani, a fost dărâmarea casei pe care şi-o construise împreună cu soţia în fostul cartier Uranus, unde se află acum Casa Poporului.
Despre soţia dumnealui ne-a spus: De când a murit, în urmă cu trei ani, nu s-a stins nici zi nici noapte în casa mea candela, lângă care se află portretul ei şi flori albe, pe care le împrospătez săptămânal.
L-am mai întrebat: Care e secretul unei astfel de vieţi, de peste 100 de ani?
Secretul? O viaţă cumpătată, o viaţă bazată pe credinţă şi o viaţă în care să poţi să iubeşti pe aproapele tău. Adică cele trei mari virtuţi: credinţa, speranţa şi dragostea. Le-am practicat toată viaţa. Pot să spun, fără să mă laud, că nu am duşmani în momentul de faţă.
Mărturiile D-lui Podaşcă vor face parte din monografia parohiei. Până atunci, rămânem cu bucuria de a-l fi cunoscut, pentru care mulţumim lui Dumnezeu şi Îl rugăm să‑i dea Dlui Ioan Podaşcă sănătate, pace şi bucurie. Îi mulţumim pentru tot ce a făcut şi face pentru noi!
Pr. Silviu TUDOSE
