Părintele Andrei Mihăilescu – 60 de ani de la trecerea în veşnicie
- Thursday, 17 January 2013 15:21
În anul 2012 s-au împlinit 60 de ani de la adormirea în Domnul a vrednicului de pomenire părinte Andrei Mihăilescu, slujitor al Bisericii Sf. Ilie – Gorgani vreme de aproape 40 de ani.
La numai 62 de ani, în Vinerea Mare a anului 1952, în data de 18 aprilie, părintele Andrei trecea în veşnicie, lăsând în urmă amintirea unui om care a răspuns cum se cuvine chemării de a fi slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor. A fost înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, nu departe de capela centrală.
Născut în oraşul Băicoi, din jud. Prahova, în 1890, părintele Andrei a ajuns preot la Gorgani, în 1916, urmând socrului său, părintele Athanasie Stoicescu, care slujea aici din 1874.
De numele părintelui Andrei se leagă momente importante din istoria parohiei noastre, fapt pentru care am considerat potrivit să‑i evocăm personalitatea. Evocarea noastră va fi una sumară, dorindu-se a fi un preambul al unei lucrări mai ample despre istoria parohiei noastre, pe care dorim să o publicăm.
Cercetând arhiva parohială, am constatat râvna deosebită pe care părintele a avut‑o pentru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, fiind foarte apreciat de contemporani.
Nu la mulţi ani după ce a preluat parohia, în 1922, după cum am găsit consemnat în Procese Verbale ale Consiliului Parohial, îşi propunea: 
1) Intervenţii pentru refacerea planului de sistematizare , aşa ca faţada bisericii să fie complet liberată de clădiri cari o sufocă.
2) Facerea unei case parohiale.
3) Repararea şi înfrumuseţarea sfântului locaş.
4) Facerea unei scări de intrare în biserică.
Toate aceste deziderate au fost împlinite de Părintele Andrei împreună cu membrii Consiliului parohial şi cu toţi enoriaşii. Din Consiliu făceau parte în acea vreme oameni deosebiţi, între care amintim pe cunoscutul avocat Ioan Vineş, pe Nae Dumitrescu, Preşedintele Societăţii „Tinerimea Română” sau pe Generalul Gheorghe Cantacuzino.
Datorită lor ne bucurăm astăzi de faptul că în faţa bisericii nu s-a construit un imobil cu şase etaje şi că pe acel loc s‑au construit scările de acces, pe terenul expropriat de Primăria Capitalei şi cumpărat de parohie. Tot datorită lor există astăzi casa parohială din latura de nord a bisericii, construită cu multă pricepere şi cu mult bun gust. Şi, poate cel mai important lucru, acestor oameni le datorăm forma actuală a lăcaşului de cult, care a fost restaurat în acea vreme: s-a construit turla de zid, în care se află clopotele, în locul uneia de lemn, a fost refăcut acoperişul, a fost restaurat pridvorul şi pardosit cu travertin, a fost deschisă o uşă de acces în sfântul altar, pe latura de nord, şi multe alte lucruri pe care le veţi afla în viitor.
Viaţa părintelui Andrei nu a fost una foarte uşoară. Împreună cu d-na preoteasă Elisabeta, fata părintelui Athanasie, dăruiţi de Dumnezeu cu trei fete (Anastasia, Elisabeta şi Adriana), au fost nevoiţi să treacă prin multe încercări. Tot în arhivă am găsit mărturia unuia dintre consilieri, după moartea părintelui, care descria cum, „prin ploaia de gloanţe germane părintele a salvat, cu copiii săi, diferite odoare bisericeşti de la focul ce ameninţa toată biserica”. De asemenea, este consemnat domiciului forţat la care a fost obligat, în afara Bucureştiului, la Tismana, în perioada dictaturii carliste (aprilie – octombrie 1938).
Dorim ca aceste puţine cuvinte să constituie o pioasă amintire şi un gest de recunoştinţă pentru tot ceea ce părintele Andrei a făcut pentru Biserica Sf. Ilie-Gorgani, spre veşnica lui pomenire, dar şi un îndemn pentru noi de a iubi mai mult ceea ce înaintaşii s‑au străduit să ne lase moştenire.
pr. Silviu TUDOSE
