Tabara de copii de la Mănăstirea Tisa
- Monday, 27 August 2012 22:00
În vara acestui an, un grup de copii din parohia noastră a plecat în tabară... la mănăstire. „Ca în orice tabără, copiii au avut parte de activităţi intense care i-au ţinut tot timpul ocupaţi. Au ajutat maicile la bucătărie, în special la strânsul mesei şi la ştersul vaselor şi al tacâmurilor, au curăţat mazăre, fasole sau nuci, sau au frământat cu mânuţele lor pâinea care urma să fie pregătită în cuptorul cu lemne...”, ne povestește unul din organizatori și însoțitori, Raluca Bob. Redăm, în continuare, mai multe mărturii ale acestei frumoase experiențe.
„Am ales să mergem cu trenul la mănăstirea Tisa Silvestri pentru ca aventura copiilor să fie completă – unii dintre ei călătoreau pentru prima oară cu acest mijloc de transport. În gara din Bacău ne aştepta părintelui duhovnic de la mănăstirea care urma să ne găzduiască, Pimen Costea. Mereu zâmbitor şi glumeţ, Părintele a oferit copiilor un drum de neuitat cu microbuzul mănăstirii, accentuând fiecare curbă care urca dealurile spre destinaţia noastră, spre deliciul copiilor. Odată ajunşi la mănăstire, au descoperit cu toţii cu mare încântare curtea şi împrejurimile – livada de vişini şi de mere, aleea de trandafiri, grajdurile şi stupii de albine şi, bineînţeles, biserica.
Mănăstirea se află la ceva mai mult de 30 de kilometri de Bacău spre Vaslui şi este frumos aşezată pe un deal, la liziera pădurii dese. Perspectiva dinspre satul Silvestri asupra mănăstirii este deosebită – o cetate a lui Dumnezeu strălucitor de albă care uneşte cerul cu dealurile printr-un tiv gros şi pufos de copaci de un verde intens.
Maicile, tot timpul binevoitoare şi vizibil încântate de micii oaspeţi, cu mare dragoste le-au povestit fie despre viaţa albinelor, fie despre fiecare animal din curte şi au răspuns tuturor întrebărilor acestora. Şi ştim cu toţii cât pot fi acestea de provocatoare! Cu multă răbdare, maicile lămureau toate dilemele, inclusiv pe cea legată de culoarea pijamalelor călugăriţelor.
Pentru ca pelerinii juniori să fie pe deplin mulţumiţi şi să revină cu drag la mănăstire, maicile au adaptat chiar şi meniul de post, pregătind gustoase plăcinte sau cartofi prăjiţi sau, pur si simplu, oferindu-le biscuiți și mult-râvnita ciocolată. Trebuie să o recunoaştem – mâncarea sănătoasă, preparată doar cu ingrediente adunate din curte – este mai greu acceptată de copiii crescuţi în epoca McDonald’s.
Aşa că micile excepţii au fost apreciate cu îndelungi exclamaţii de entuziasm.
Viaţa taberiştilor pelerini
Ca în orice tabără, copiii au avut parte de activităţi intense care i-au ţinut tot timpul ocupaţi. Au ajutat maicile la bucătărie, în special la strânsul mesei şi la ştersul vaselor şi al tacâmurilor, au curăţat mazăre, fasole sau nuci, sau au frământat cu mânuţele lor pâinea care urma să fie pregătită în cuptorul cu lemne.
Din grădina mănăstirii, copiii au cules gălbenele şi au constatat cu uimire cum o floare atât de delicată poate fi un remediu eficient în vindecarea rănilor. Au admirat solarul cu roşii şi straturile de zarzavaturi.
Sigur că cea mai mare bucurie a fost grajdul cu animale: de la pui, găini şi purceluşi, la cele trei văcuţe pe care copiii au învăţat de la maica Maria să le mulgă: Sâmbotica, Venera şi Ruji. Nărăvaşul Mugurel, viţelul mănăstirii a stârnit şi el câteva pasiuni, iar Sofia, mânza întâlnită în drumeţiile pe dealuri, i-a cucerit definitiv.
Şi pentru că au avut-o şi pe doamna Lidia Stareş alături, copiii au profitat de prezenţa dumneaei şi au cusut fiecare dintre ei câte o faţă de pernă, împodobind-o cu aţe şi petice colorate. De asemenea, în atelierul de ţesut de la mănăstire, doamna Stareş le-a arătat cum se ţese olteneşte, învăţându-le şi pe maici această tehnică pe care dânsele nu o practicaseră până atunci.
Nu au ratat nici atelierul de pictură de icoane pe lemn, copiii urmărind cu interes toate fazele realizării icoanelor: de la prepararea lemnului, la lipirea foiţei de aur pe suprafaţa care urma să fie pictată, până la conturarea veşmintelor şi a chipurilor de sfinţi.
Drumeţiile pe dealurile dimprejur au oferit o experienţă de neuitat. 
Copiii au mers cu căruţa trasă de cai la cosit împreună cu Părintele Pimen, au cules sânziene şi alte flori de câmp din care şi-au împletit cununi. S-au jucat „ţară, ţară, vrem ostaşi”, „flori, fete sau... sfinţi” şi „de-a v-aţi ascunselea” în livada cu vişini pitici, dar doldora de rod.
Nici slujbele de la biserică nu au fost neglijate. Copiii au participat dimineţile devreme la Sfânta Liturghie şi s-au împărtăşit zilnic. Unii s-au şi spovedit, iar vineri seara, de la ora 22.00, în loc să dăm stingerea, am luat cu toţii parte la Sfântul Maslu.
„Ce tablou, ce carte face cât spectacolul naturii!” spune Hippolyte Taine. Succintă, convingătoare invitaţie pentru a merge în mijlocul naturii, pentru a o cunoaşte nemijlocit şi a ne încărca cu energie. Copiii ne învaţă bucuria redescoperirii ei. Să ne lăsăm purtaţi de mână!” (Raluca Bob)
