Cum le vorbim copiilor despre Înviere?

Cum să înţelegem Învierea Domnului, ca să o putem transmite copiilor

Cuvinte de la Maica Magdalena

 


            BIRUINŢA LUI HRISTOS

Învierea înseamnă înlăturarea stăpânirii răului. Noi cei care trăim ”vremurile de pe urma” (adică după Cincizecime) suntem martorii chinurilor de moarte ale acestuia. Odată, când am vorbit cu copiii despre aceasta, ei au făcut o comparație cu „o reptilă care se mai zbate înainte să moară”. Câțiva Părinți ai Bisericii au folosit aceeași analogie. Credința în biruința lui Hristos este o armă împotriva disperării, în orice împrejurare.

O fetiță (5 ani): Trebuie să-ți arăt această icoană (Icoana izbăvirii lui Adam și a Evei). De ce domnul și doamna aceasta Îl trag pe Iisus acolo în întuneric?

Mă gândeam cum să vorbesc despre mântuire unui copil de 5 ani, pentru că trebuia să fiu atentă ce și cum le vorbesc despre pogorârea la iad. Nu este înțelept să vorbești explicit despre iad cu copiii mici. Acest lucru le poate produce coșmaruri sau poate chiar să le distrugă credința în iubirea și în puterea lui Dumnezeu. Învățătorii care vorbesc despre iad trebuie să se asigure, de asemenea, că micuții sunt destul de... mari, să își poate controla imaginația, pentru a evita vizualizarea iadului. Numai oamenii maturi duhovnicește cultivă amintirea iadului pentru a păstra sau câștiga smerenia.

Pentru a câștiga timp, am spus: ”Ei bine, pentru început, nu ei Îl trag pe Iisus jos, ci El îi trage pe ei afară.”

A fost îndeajuns; icoana își făcuse lucrul ei. Fața fetiței s-a luminat și ea a alergat să îi spună mamei cu reală emoție: ”Ghici! Maica mi-a explicat! El îi scoate pe domnul și pe doamna afară!”

Hristos a înviat! Acest lucru, spune Sfântul Pavel, dă sens existenței creștine, care altfel ar fi ceea ce este în ochii lumii: un nonsens (1 Corinteni 15, 14). Învierea dă sens vieții noastre. Ca învățători ai creștinismului, să fim martorii bucuriei Învierii!

 

Hristos Mântuitorul, în iad

 

Hristos S-a făcut om pentru mântuirea noastră, așa cum ne amintește Crezul. Învățătura ortodoxă despre lucrarea Sa mântuitoare accentuează iubirea Sa față de umanitatea căzută și dăruirea Sa de Sine, pentru a-i salva pe Adam și pe urmașii lui. Moartea lui Hristos nu ține de satisfacerea unei dreptăți sau de teorii metafizice. Este un act de iubire de dimensiuni cosmice.

 

Un copil (8 ani): De ce a coborât Hristos în iad?

Maica Magdalena: Ca să-i scoată afară de acolo pe oameni.

Copiii mai mari pot învăța mai multe detalii despre iad (dar nu sunt eu în stare să fixez o limită de vârstă). Unii autori disting între iad și Hades, folosindu-l pe primul pentru ”starea celor osândiți după judecată”, iar pe ultimul pentru ”locașul morților”. Oricare ar fi terminologia noastră, distincția este importantă.

 O fată: Credeam că numai cei răi merg în iad și că Dumnezeu nu poate fi acolo. (Voia să spună: Cum se face că Hristos a coborât la iad?)

 

Maica Magdalena: Înainte să moară Hristos, moartea însemna coborârea la iad pentru fiecare, chiar și pentru drepți. Drepții nu erau în chinuri; dar moartea, care a venit după cădere, însemna într-o oarecare măsură tot o ruptură de Dumnezeu, care este Viață. Harul pe care îl aveau era ”de împrumut”; moartea și harul erau incompatibile.

 

Ei nu puteau să atingă viața veșnică, de aceea așteptau eliberarea din iad. Îl vedem pe Psalmist întrebând dacă poate cineva lăuda pe Domnul din mormânt. În troparul Sfântului Ioan Boezătorul se spune că el este înainte-mergător și în iad, ca și pe pământ, vestind și morților venirea lui Mesia. Hristos a putut ajunge acolo numai făcându-Se om. Dumnezeu nu poate fi omorât. Dumnezeu poate coborî la iad, numai dacă Persoana Sa este în același timp Dumnezeu și om.

 

Fata: Unde este iadul?

Maica: Hadesul nu este un loc. Nu putem înțelege deplin unde anume erau cei care muriseră înainte de Hristos. Sufletele umane nu au nevoie de un loc, pentru că nu sunt fizice.

 

Hristos a intrat în iad ca om prin moartea Sa omenească și acolo Și-a descoperit puterea Sa ca Dumnezeu și Dătător de viață, puterea Sa mai mare ca moartea. A fost ca un spion deghizat într-un băștinaș și ducând o luptă de rezistență din interior. Numai că în cazul lui Hristos, El a fost om adevărat și nu doar ”deghizat”. A fost ca cineva care a intrat în închisoare fiind condamnat și eliberând pe toți cei care au dorit să iasă afară împreună cu El. Un imn folosește analogia pescuitului cu momeală. Peștele (diavolul, ”stăpânul” Hadesului) a mușcat viermele (Hristos, omul muritor) și s-a prins în cârlig (puterea dumnezeiască a lui Hristos ca Dumnezeu).

 

Învierea lui Hristos

 

Întrebare: Ce este atât de deosebit în Învierea lui Hristos? La urma urmei, s-a întâmplat și cu alți oameni înainte de venirea Lui.

Răspuns: Cei care au înviat înainte de moartea lui Hristos, au fost niște ”evadați”. Hadesul a tremurat în fața puterii care i-a smuls din ghearele lui, dar moartea nu fusese încă biruită. Ei au fost readuși la viața pământească normală și au murit din nou.

 

Învierea lui Hristos și învierea lui Lazăr

Ca o focalizare utilă pentru acest subiect, se pot compara icoanele lui Hristos înviat și a învierii lui Lazăr. Diferențele care trebuie evidențiate sunt:

 

1. Lazăr: piatra a trebuit să fie înlăturată. Hristos: a ieșit afară înainte ca piatra să fie dată la o parte. Trupul Său a trecut dincolo de moarte și a arătat deja unele calități cerești (de ex., apariţia prin uşile încuiate).

2. Lazăr: iese așa cum a murit, înfășurat în giulgiu. Hristos: giulgiul este lăsat în urmă. Hristos e dincolo de moarte; Lazăr rămâne muritor.

3. Lazăr: martorii întâmplării își acoperă nasul din cauza duhorii trupului putrezit (Ioan 11, 39). Hristos: ”Trupul Lui n-a văzut stricăciune” (Faptele Apostolilor 2, 31). Moartea lui Hristos nu a fost consecința inevitabilă a faptului că era un om căzut, ci a fost total de bunăvoie.

4. Lazăr: a murit a doua oară, bătrîn, în Cipru. Hristos: S-a înălțat cu trupul la cer.

5. Lazăr: martorii au văzut ce s-a întâmplat. Hristos: momentul Învierii rămâne tainic. Ce anume ”s-a întâmplat” atunci când Hristos a înviat este o taină cosmică nevăzută; ceea ce se putea vedea (Hristos înviat, mormântul gol) este arătat în icoane.

 

 

6. Lazăr: mort de patru zile. Hristos: înviat a treia zi. Potrivit tradiției iudaice, a patra zi după moarte sufletul se desparte definitiv de trup. (În cultura răsăriteană se face o distincție între oaspete, care stă până la trei zile, și cineva care stă patru zile sau mai mult, fapt care înseamnă fie rezidența permanentă, fie fie abuzul dezonorant de ospitalitatea cuiva. Interesant, in imnografia noastră, Hristos este numit ”oaspete” al mormântului. Dacă vorbim însă despre acest lucru tinerilor, trebuie să subliniem faptul că Hristos a murit real.)

 Este subliniată astfel natura miraculoasă a readucerii la viață a lui Lazăr. Între moartea și învierea Sa, Hristos a fost în același timp în iad, în mormânt, în rai și pe tron cu Tatăl, păstrându-Și integritatea.

 (În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe tron cu Tatăl și cu Sfântul Duh erai Tu, o, Hristoase, omniprezent și necircumscris. Text din Liturghia ortodoxă.)

 Creștinii sunt deseori denigrați ca naivi pentru că ”insistă asupra învierii trupului”. Ca și atunci când demonstrează istoricitatea Evangheliei, învățătorii trebuie să arate că acest eveniment are dimensiuni cosmice. Ambele acestea sunt elemente vitale. Trupul mort al Dumnezeului-om a înviat. Tocmai pentru că El este Dumnezeu: această înviere însemnând atât pentru El, cât și pentru omenirea întreagă, mult mai mult decât o simplă resuscitare.

 

Învierea trupească a lui Hristos

 

Întrebare Ce este atât de important în învierea trupească a lui Hristos? Fiidcă El este oricum pretutindeni.

 

De-a lungul anilor, am dat astfel de răspunsuri: Primul aspect este că numai o înviere trupească este o înviere din morți dovedită. De aceea Evangheliile dau detalii istorice, cum sunt giulgiurile de pânză lăsate în urmă. Mirul și uleiurile le întăriseră, aceste aspect dovedește că Hristos a ieșit din ele în mod miraculos; trupul Său nu a fost scos și furat. Mâncând și lăsându-Se pipăit, Hristos Însuși arată că nu este un duh, ci aceeași persoană care fusese ucisă.

Următorul aspect este acela că după biruința asupra morții și fiind viu ca Dumnezeu-om, El nu mai poate să moară. Însușirile pe care le are ca Dumnezeu Îi aparțin acum și ca om. Efectul lor asupra trupului Său nu a fost complet la Înviere, altfel nimeni nu ar fi putut să Îl întâlnească în timpul celor patruzeci de zile. Așadar, a fost numai parțial ceresc: a apărut pe neașteptate prin ușile încuiate și așa mai departe. Totodată, El dă dovezi fizice despre Sine că este Iisus Cel răstignit.

 Trupul Său a devenit total ceresc la Înălțare. Aceasta este trecerea Dumnezeului-om ca om în sfera divinului. Înainte de Întrupare, era atotprezent ca Dumnezeu. A luat un trup circumscris - adică un trup care ocupă numai o anumită parte a spațiului. Acum el devine atotprezent ca Dumnezeu-om. Trupul și sufletul Său omenesc sunt de acum de-a dreapta Tatălui și în Împărăția Cerurilor. Dumnezeu-omul trăiește veșnic. El poate acum să ofere oamenilor viața veșnică. Chiar și Trupul Său ne poate fi dat prin Taina Sfintei Împărtășanii.

 Ultimul aspect privește motivația lui Hristos pentru toate acestea. Învierea Sa fizică este o parte vitală a reconcilierii umanității căzute, cu Dumnezeu. În persoana Sa, Divinitatea și natura umană deplină sunt reunite. Dumnezeu tratează cu noi așa cum suntem, făcut din suflet și trup. Mântuirea reintegrează trupul și sifletul fiecăruia: ambele elemente sunt pregătite pentru viața veșnică în Dumnezeu. Învierea trupească și Înălțarea lui Hristos sunt stadiul final al restaurării în El a naturii umane reale și complete, care îi face în stare pe oameni să trăiască în Dumnezeu fără a deveni netrupești. Aceasta înseamnă că ne păstrăm pe vecie trupurile; înseamnă și că sfințirea noastră poate începe încă de pe pământ.

 

Fiul Omului este slăvit prin Învierea Sa și prin Înălțarea Sa, dar tot astfel sunt și fiii și fiicele omului.

 

(Maica Magdalena, Cum să comunicăm copiilor credinţa ortodoxă, Ed. Deisis, Sibiu, 2008, pp. 213-220)

 

 

Pentru susținerea lucrărilor de restaurare a bisericii,
pot fi donaţi bani în contul deschis
de Parohia noastră la BCR
RO51RNCB0069148788880001
BIC / SWIFT = RNCB RO BU
CUI 13137906